Prima poveste…

Aseara tati si mami meu erau la Ploiesti cu mine in patut. Ca de obicei eu eram tare neastamparat si, dupa ce mi-am baut lapticul de soia (am diareee – tineti minte?) am inceput sa ma zambaresc si s afug de colo pana colo de nu mai stiai de mine.

Era o data un motanel

Drept pentru care taticul a inceput sa spuna o poveste … Se facea ca…era o data un motanel mic mic de tot intr-o casa mare mare. Fiecare zi curgea la fel fata de cea dinainte si deja motanelul stia cum va fi si cea de maine. Pana cand motanelul s-a hotarat sa mearga in catunul vecin la targ si sa vada daca nu gaseste nicste pastramioara de soricel. Zis si facut a plecat motanelul lipa-lipa pe carare. Si cum mergea el a intalnit la umbra unui pom un urias…

– Buna motanelule!

– Buna uriasule!

– Cu ce treaba pe aici?

– Uite ma duc in targ sa cumpar niste patramioara de soricel.

Uriasul isi cauta tobe

– A! ce bine… vroiam si eu sa merg in targ sa caut niste tobe ca sa cant. Pot sa vin cu tine ca tare bine mi-ar prinde un tovaras de drum!

– Sigur! Ii raspunse motanelul bucuros si el ca nu va mai merge singur. Si au pornit amandoi voniceste la drum caci inca mai aveau mult de mers. La un moment dat au vazut in departare o fantana si , fiind insetati, s-au grabit sa ajunga acolo…

– Heeei! Atentie pe unde calcati! Se auzi de undeva de jos… Uriasul facu ochii mari cand vazu langa talpa sa o broscuta micuta…

– Cine esti tu? o intrebara cei doi in cor…

– Eu cine sunt? Voi cine sunteti ca erati asa de neateneti ca puteati sa ma striviti…

– ne pare rau draga broscuta… Eu sunt un motanel si uriasul este un irias… si mergem impreuna la targ sa cautam eu niste pastrama de soricel si uriasul niste tobe sa cante.

– Vai ce bine…si eu vreau sa caut niste pulpe de tantar… Pot sa vin cu voi?

– Sigur!

...au ajuns la un rau de munte

Curand ajunsesera la un rau de munte care curgea cu viteza la vale. Se uitara in stanga, in dreapta… Niciun pod care sa ii ajute sa traverseze pe celalalt mal. Doar un pastrav care inota in contra curentului…

– Buna, pestisorule… ce faci aici? Nu iti este greu sa inoti invers?

– Buna, dragi calatori… nu, nu imi este greu. Vreau sa ajung la targ in culmea muntelui pentru ca asa fac de ani de zile toti ai mei: si strabunicul, si bunicul, si tata si nepotii mei vor face la fel… Dar voi ce faceti si unde va duceti?

– Pai si noi la targ, dar nu gasim cale de trecere a raului…

– Nici nu trebuie…le spuse pastravul… Veniti cu mine, voi pe mal si eu prin rau si ajungem cu siguranta la targ.

Acum erau 5 prieteni: motanelul care vroia pastrama de soricel, uriasul care vrea tobe, broscuta care cauta pulpe de tantar si pastravul care vroia s aisi implineasca soarta. Si mergand ei asa, pestele pri rau si prietenii lui cei noi pe cararea de langa rau. Si mergand ei asa la un moment dat s-a facut noapte. Doar luna si stelele ce le luminau calea. La un moment dat vazura o luminita… pic…pic… era un licurici…

– Buna seara licuriciule… unde te grabesti asa? ii spusera prietenii

– Buna buna…ma grabesc… vreau sa ajung la Targ dar cred ca m-am ratacit… pic…pic… caci acolo sunt si fratii mei si vrem ca impreuna sa facem cea mai frumoasa Lampa cu energie regenerabila…

– Pai uite mergem si noi tot acolo: motanelul sa isi ia niste pastramioara de soricel, uriasul niste tobe, broscuta niste pulpe de tantar si pastravul din rau vrea si el sa ajunga… ce zici…vii cu noi?

– Vai, ar fi foarte bine… dar voi mergeti repede si s-ar putea sa va pierd…

– Pai nu… uite uriasul il ia pe motanel in carca, broscuta se suie pe motanel si tu pe broscuta de sui… Vrei asa?

– as vrea eu, dar broscuta – ocuta ce va face? Nu ma va manca?

Doar cerul instelat le lumina calatorilor drumul

– Nu…zis broscuta… eu sunt o Doamna si nu pap decat pulpe preparate de tantari…S nici alea nu le mananc de oricare, ci numai de la targ cunosc pe cineva care aduce din padurea alaturata unde este o balta cu tantari numai unul si unul…

– Atunci este excelent… Ma sui pe voi si va luminez drumul! – zise fericit Licuriciul… Si uite asa acum s-au adunat toti prietenii si au plecat. Uriasul nici ca obosea si era foarte fericit ca este de ajutor, pisicuta care deja obosise toccea in carca uriasului, broscuta si cu licuriciul s-au gasit prieteni si se harjoneau in blanita motanelului… Iar pestele era fericit ca nu mai era singurel…

Si asa au mers prietenii nostri pana in dimineata. La craparea zorilor in fata li se infatisa pe culme amuntelui targul cel cvautat de la izvoarele raului. Cei 5 prieteni alergara care mai de care si fericiti nevoie mare se despartira unii de altii…

Motanelul nostru isi gasi pastramioara de soricel si se intorcea pe drum incet incet catre casa. Fusesera doua zile foarte placute si acum drumul acesta il facea singurel…

– Hei…unde pleci asa? auzi in spate. Se intoarse si pe mujlocul drumului statea Uriasul nostru…:

– Hei…nu vrei sa mergem impreuna acasa? Vin acum si Licuriciul si broscuta, si Pastravul…

– Eu, dragii mei raman aici… caci daca aici a trebuit sa ajung, eu nu mai plec… Dar o s aimi fie dor de voi … spuse Pastravul din apa

Licuriciul , cand au ajuns in padure, a spus si el:

– am auzit ca fratii mei sunt pe aici, pe undeva…ma duc sa ii caut caci imparatul cauta surse regenerabile de energie si poate reusim sa ii luminam sala de bal… Va dati seama ce bine ar fi…caci ei singuri poate nu dau aceeasi stralucire pe care o dam cu toii impreuna… – O s aimi fie dor de voi…

Cand ajunsesera la fantana si broscuta, cu lacrmi in ochi, le spuse: sttiti… mi-ar placea sa vin mai departe cu voi…dar eu sunt aici in mediul meu. Este umezeala, umbra si, in plus, am auzit ca exista pe undeva pe aici si un Brotac care sta pe Lac si face Oac! si as vrea sa il cunosc si eu.

Au mai ramas doar cei doi: Motanelul si Uriasul. Si amandoi stiau ca urma sa vina despartirea, asa cum se despartisera de toti prietenii lor.

– Stii – zise Motanelul – eu am o casa destul de mare. Nu ai vrea sa vii sa stai cu mine?

– Pai, eu sunt destul de mare, cred ca iti voi umple toata casa…

– Draga Uriasule… nu este nevoie… Casa mea este exact atat de mare pentru toti prietenii mei. Si tu esti prietenul meu. As vrea sa vii cu mine…

Si de atunci se zice ca unde gasesti o pisica precis este si un om. Pentru ca oricat de mare ai avea casa ea mereu va fi a unei pisici si va trebui cu ea sa imparti ce ai in casa.”

Am adormit pe undeva pe la mijlocul povestii… Sau doar am creat impresia asta pentru ca vroiam sa stiu cum se termina. Eu sper, tati, sa imi mai spui povesti. de cateva seri de cate ori ma culc il caut pe tata pe unde pot sa imi iau Noapte Buna de la el. de fapt… vreau o poveste. Noapte Buna, copii…

Nota: povestea este originala si compusa de Bogdan Bocsan. Grafica a fost preluata gratuit (si multumim cu multa gratie) de catre site-ul http://desenegratuite.blogspot.com/; autor: Ghita Bizau, Beius, Bihor… Multumim


7 responses to “Prima poveste…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: